În data de 24.10.2006, din iniţiativa proprietarilor de păduri proprietate bisericească, reprezentaţi prin protopop, parohi, stareţi şi egumeni, în baza O.G. nr. 26 din 30.01.2000, s-a hotărât constituirea Asociaţiei Unităţilor de Cult Proprietare de Păduri din Protopopiatele Suceava și Rădăuți.

Asociaţia are ca scop principal gospodărirea durabilă a pădurilor Unităţilor de Cult proprietare de păduri din Protopopiatele Suceava și Rădăuți, precum şi menţinerea structurii silvice private (Ocol Silvic Bisericesc Ilişeşti) în vederea gospodăririi în regim silvic a suprafeţelor de pădure aflate în proprietate, reprezentând interesele lor în relaţiile cu organele executive ale statului.

În componenţa asociaţiei există membri, cu drepturi egale şi având fiecare câte 30 ha pădure în proprietate.

Organul deliberativ al asociaţiei este Adunarea Generală, organul executiv fiind Consiliul de Administraţie ales pe 4 ani şi alcătuit din 7 membri. Preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul asociaţiei alcătuiesc Consiliul Director.

Asociaţia are ca scop:

  • – gospodărirea durabilă a pădurilor unităţilor de cult ortodoxe din Protopopiatele Suceava şi Rădăuţi;

  • – sprijinirea proprietarilor de păduri – unităţi de cult ortodoxe, din Protopopiatele Suceava şi Rădăuţi, pentru rezolvarea problemelor silvo-tehnice şi economice specifice sectorului forestier.

Durata de funcţionare a Asociaţiei este pe termen nelimitat.